Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele UNGARIEI: Am discutat despre relaţiile noastre bilaterale şi economice

Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele UNGARIEI: Am discutat despre relaţiile noastre bilaterale şi economice
Publicat: 11/04/2024, 17:34

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, în marja Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Vilnius. Discuțiile s-au concentrat pe relațiile bilaterale româno-maghiare, aspectele economice și consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Ungaria.

Am avut o întrevedere cu Președintele Ungariei, Dr. Tamás Sulyok, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Vilnius. Am discutat despre relațiile noastre bilaterale și economice, precum și despre Parteneriatul strategic dintre România și Ungaria, a scris Klaus Iohannis pe X.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la reuniunea I3M şeful statului va pleda pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord – Sud.

De asemenea, Iohannis va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.

Președintele României va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivității cu Ucraina și Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Inițiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la București.

CITEȘTE ȘI:

Iohannis, discută cu Zelenski, la Vilnius/„Am reiterat SPRIJINUL pentru Ucraina”/Zelenski: Apreciem poziția României față de tranzitul mărfurilor

Klaus Iohannis: Investiția în EDUCAȚIA FINANCIARĂ este o investiție în viitorul nostru economic

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri...
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni